marți, 12 decembrie 2006

Nichita Stanescu - o ruda a lui Adrian Paunescu

(Cristian Tudor Popescu - Libertatea urii)

Nu l-am cunoscut pe Nichita Stanescu. Pentru ca nu ne-am intalnit niciodata, pot sa scriu despre un om alcatuit din cuvinte si imagini fara sa ma poata banui cineva ca as fi avut ceva personal de impartit cu el.
Dupa parerea mea, Nichita Stanescu reprezinta cel mai grav caz de fabricare a unei false valori artistice si morale din literatura romana. Artistic vorbind, mi se pare o imensa nedreptate plasarea sa de catre lumea literara deasupra unor Marin Sorescu, Leonid Dimov, Cezar Baltag, Ana Blandiana - ca sa dau doar cateva exemple. Cat priveste sfera moralei...
Nichita Stanescu a fost, pana la decesul sau in 1983, in mod constient si declarat, un stalp al sustinerii sistemului ceausist prin propaganda literar-artistica, o ruda a lui Adrian Paunescu. La inceputul carierei sale, el a facut acest lucru explicit. Prima poezie din primul sau volum, Sensul iubirii (1960), se incheie asa: Cu timpu-acesta boltii ii supun/ rubine si smaralde, ametiste/ si caramida trupului mi-o pun/ la ridicarea lumii comuniste. […]
Nichita Stanescu se inrudeste cu Adrian Paunescu in planul cardasiei cu sistemul ceausist. Dar nu au avut aceeasi tinta: pentru Paunescu, literatura a fost sau a devenit o etapa intermediara, o trambulina, un mijloc spre scopul ascensiunii politice. […] Stanescu a vrut un loc in raftul intai al literaturii romane. Si-a construit cu rabdare o imagine de poet boem, betiv fluturatic, desprins de cele lumesti, bantuit de poezie. Strategia aceasta, asemanatoare cu a lui Nicolae Breban urmarea impamantenirea ideii ca Nichita Stanescu e un geniu.[…]
Rasfoiesc voluminoasele volume de lux Humanitas, Nichita Stanescu, Opera poetica, si gasesc hectare de cuvinte fara noima, siruri caznite, versificatii mecanice, de dragul rimei, gen Paunescu in degringolada, o obscuritate catusi de putin fertila, menita sa infasoare nimicului, un vid de simtire poetica.[…]
In cele peste 1.500 de pagini pe care le-am citit intalnesti, mult prea rar, si cate una luminoasa, unde Nichita Stanescu e poet. Ciudat, acele versuri par scrise de altcineva, de un Nichita Stanescu care se hotaraste brusc sa nu mai mimeze, sa nu mai teatralizeze, parca se satura si el de toata mascarada, si gaseste sunetul curat al Cuvintelor.[…] Cred ca s-a intamplat cu Nichita Stanescu ce s-a intamplat cu Nicolae Ceausesc. Daca Ceausescu ar fi condus Romania doar 8 ani, si nu 25, astazi avea statuie. El a fost umflat, pana cand a ajuns un monstru puhav, de cei din jurul lui – din cultul personalitatii s-au hranit cu mult mai multi decat ce doi Ceausesti.
Sa ne intelegem: nu incerc nicidecum sa-l scot pe Nichita Stanescu din Istoria literaturii romane. Cred insa ca el, ca si Adrian Paunescu, a ales calea facila si inselatoare a gloriei. […] Din miile de pagini ar trebui stransa in mod onest o carticica poate cu nu mai multe pagini decat buletinul de identitate al poetului – iar restul ar trebui pur si simplu arse. Aduc o prima contributie la Buletinul Nichita Stanescu transcriind acest splendid:


joi, 30 noiembrie 2006

Mari romani

Parintele Bejan era inchis la Jilava si avea parte in fiecare zi de un program de bataie. Intr-o zi, se apropia Pastele, parintele i-a zis unui gardian "Hristos a inviat"!. Gardianul l-a intrebat de ce-i spune asta. "Ca sa nu zici la Judecata de Apoi ca n-ai stiut", a raspuns parintele.
Din ziua aceea, gardianul nu l-a mai batut.

 

luni, 13 noiembrie 2006

Peisaj cu batrani - Nichita Stanescu

S-au tocit sandaua, talpa osul, drumul, pamantul, lava.
E mai mult loc liber, ne putem intinde in fusul spatiului gol - orgoliul, slava.
Chiar si aerul si-a tocit vanturile de penele, si ele tocite.
E mai mult loc liber, ne putem intinde mai lenes zborurile obosite.
Sufletul s-a tocit de alte suflete,
Iar bataile inimii, nemaiintalnind nici un spatiu care sa le rasfranga, se umfla si explodeaza rand pe rand.
Ce lumina slabita ! Raza joaca-n ea insasi
Ca-ntr-o teava prea lunga, si sunetul ud se risipeste in cercuri atat de largi, incat cuvintele,
Cad printre ele si nu se aud.

sâmbătă, 4 noiembrie 2006

Paradoxuri

- Deşi sistemul metric nu a prins în Statele Unite, se observa o popularitate crescândă a glonţului de 9 mm.
- Dacă stai cu 50% din posterior pe o plită încinsă, iar cu 50 % afară, teoretic făcând media ar trebui să te simţi bine.
- Karate e o formă a artelor marţiale în care oameni care au făcut ani şi ani de antrenament, pot, folosindu-se doar de mâini şi de picioare, să facă unele din cele mai proaste filme din istoria omenirii.

marți, 31 octombrie 2006

Creationismul stiintific vs Panteism

          Teologii sustin ca Dumnezeu ar fi spus tot ceea ce avea de spus oamenilor cu ocazia redactarii Bibliei, dupa care a intrerupt orice contact cu oamenii. Dupa cum se stie, textele Bibliei au fost transmise de spirite inteligente, prin medii aflate in stare de transa, in mai multe epoci istorice. Cei de dincolo n-au incetat insa niciodata sa transmita noi si noi comunicari oamenilor pe pamant, intr-o forma si cu un continut adaptat de fiecare data conditiilor istorico-sociale ale epocii. Comunicarile au loc si in zilele de astazi.
          Biserica spune ca Dumnezeu dispune de un rezervor de suflete, care nu au apartinut niciodata unui corp, inainte de formarea embrionului uman. Sufletul ar fi creat de Dumnezeu doar in momentul in care este insuflat in materie.
          In opozitie Panteismul sustine ca sufletele sunt componente ale lui Dumnezeu (energie multidimensionala) care s-a fragmentat voluntar, cu scopul de a se manifesta in cele mai diverse forme, de a experimenta cele mai variate cai de existenta, de a-si crea posibilitatea evolutiei sale proprii, neincetate. Sufletele s-ar afla deasemenea intr-un proces etern de evolutie. Ele urmeaza cicluri de incarnare voluntara, pe diferite planete din univers, inclusiv pe planeta noastra.
          Astfel, despre Dumnezeu, discutam aici doua ipoteze:
1) ar fi o faptura supranaturala, personificata, atotstiutoare, atotputernica, separata de creatii (Crestinismul).
2) ar fi un principiu natural, imperfect, in eterna evolutie, parte integranta a propriilor sale creatii (Panteismul).
          Panteismul sustine ca Dumnezeu este fiecare om, piatra, planta, animal, fiecare planeta, toate sunt parte a lui Dumnezeu. Stagnarea si involutia spirituala in cursul timpului a produs diferentierea sufletelor. Create egal initial, sufletele au evoluat inegal in cursul timpului. Nu exista (si nu va exista niciodata) un punct final, o stare de fericire eterna (promisa de religii). Aceasta stare de pseudo-fericire ar reprezenta adevarata moarte spirituala, plictiseala, stagnare.
          Creationismul stiintific pe de alta parte, spune ca materia este de fapt numai o forma de energie (energie condensata). Atomii sunt formati practic din spatii goale. Materia se aseamana unui balon umflat in care 99,999% din spatiu este gol, iar numai 0,001% este ocupat de particule materiale. Daca s-ar comprima intreaga omenire, cele 6 miliarde de oameni ar incape intr-o sfera cu raza de 1 cm, pamantul intr-o sfera de 100 m, soarele intr-una cu raza de 3 km. Ceea ce vedem noi drept materie nu reprezinta altceva decat orbitele electronilor care se rotesc in jurul nucleelor atomice. Daca electronii s-ar roti ceva mai incet, nu s-ar vedea lumea inconjuratoare. Acest fenomen este similar cu rotirea unei elice de avion. La o rotire obisnuita elicea nu se vede. Daca s-ar roti mai repede, s-ar putea din nou vedea. Daca se compara nucleul atomic cu un bob de mazare si daca acest bob s-ar aseza in mijlocul unui teren de fotbal, electronii ce se rotesc in jurul nucleului ar urma traiectoria pistei care inconjoara terenul. Raportata la dimensiunea universului, galaxia noastra are dimensiunea unui graunte de nisip cu diametrul de 0,1 mm, ratacit intr-un cub cu latura de 20 m (dimensiunea galaxiei). Reducand galaxia noastra (Calea Lactee) la dimensiunea continentului Asia, sistemul nostru solar ar avea dimensiunea unei pietricele de 2-3 cm.
          Dozarea fortelor energetice din univers este incredibil de exacta si potrivita cerintelor de existenta ale materiei si vietii. Cineva trebuie sa fi planificat inteligent aceasta dozare, inainte de facerea lumii... lucru care demonstreaza stiintific teoria creatiei sustinuta de Crestinism. Cateva exemple: Daca la creerea universului gravitatia si forta de atractie atomica ar fi fost numai cu ceva mai mari sau mai mici, nu ar fi fost posibila formarea materiei, planetelor, galaxiilor. De forta gravitatiei a depins expansiunea universului dupa presupusa explozie primordiala de acum cca. 15 miliarde ani (Big Bang). Daca viteza de expansiune a universului in prima secunda dupa Big Bang ar fi fost numai cu 0,00000001% mai mica, universul s-ar fi recomprimat dupa 50 milioane de ani. Daca gravitatia ar fi fost cu numai 0,00000001% mai mare nu s-ar fi putut forma galaxiile. De marimea gravitatiei si fortei electromagnetice a depins si aparitia vietii in univers. La cea mai mica abatere a lor, nu ar fi aparut viata. In caz ca energia nucleara ar fi fost numai cu ceva mai redusa, in univers ar exista la ora actuala numai atomi de hidrogen. Nici macar heliul (elementul urmator din tabloul periodic) nu s-ar fi putut forma. Daca energia nucleara ar fi fost numai cu ceva mai mare, nu s-ar fi format apa, caci toti protonii si neutronii ar fi fuzionat formand elementul heliu. Daca electronii si quarkurile ar fi fost ceva mai grele, stelele ar fi demult consumate, inclusiv soarele nostru. Stiinta actuala nu poate explica gravitatia, electricitatea, magnetismul, forta nucleara...
          Sa admitem ca ar fi existat un Big Bang. Ce a existat insa inaintea declansarii lui ? Singularitatea, cum o numesc oamenii de stiinta, este imposibil de explicat, caci implica energie, temperatura si o densitate infinita. Alta intrebare: cum se poate explica ordinea actuala din univers, creata din dezordinea totala existenta dupa Big-Bang ? Acest fapt contrazice flagrant principiul al doilea al legii termodinamice, principiu dupa care dezordinea ar trebui sa creasca pe masura scurgerii timpului, nu sa descreasca, cum s-a petrecut in realitate. Alt mister este cel al vietii. Atomii din lumea anorganica nu se deosebesc cu nimic de atomii corpurilor vii. Cum se poate explica paradoxul ca atomii anorganici se transforma in atomi organici dupa introducerea lor in organismul viu ? Calcule statistice au demonstrat ca probabilitatea aparitiei spontane a moleculelor mai complicate (DNS etc), ca rezultat al unui lant de pure intamplari, este practic zero. Probabilitatea nasterii intamplatoare a vietii pe pamant (sau pe alte planete din univers) este nula. Inexplicabil este si modul cum constiinta actioneaza asupra materiei. Cum poate un simplu gând sa puna in miscare muschii picioarelor spre a face cativa pasi prin camera sau muschii mainii spre a ridica o carte de pe masa ? Unde este loc in lumea determinismului (cu legile sale fizice previzibile) pentru libertatea de vointa ? Fiintele nu pot fi numai simple masini automate, dirijate de legi fizico-chimice. Unul din principiile fizicii cuantice este indeterminismul lumii microscopice. Misterul lumii microscopice (lume care nu se supune legilor macroscopice determinist-previzibile) consta in faptul ca nu se poate explica de ce (la depasirea unui anumit prag) lumea microscopica (nebuloasa, haotica, imprevizibila) se transforma brusc intr-o lume macroscopica ordonata, previzibila. Un scaun, de pilda, este compus dintr-o suma de particule nebuloase, care se misca haotic si imprevizibil. Macroscopic insa scaunul ne apare ca un corp stabil, supus unor legi fizice bine definite. Cum se explica atunci faptul ca dintr-o masa amorfa, haotica, lipsita practic de particule materiale, organele noastre de simt definesc scaunul drept a fi un obiect material solid, stabil, constant in spatiu si timp ?
          In incheiere, câteva citate:
Newton: Acest extraordinar de frumos sistem format din soare, planete si comete a luat nastere numai prin proiectul si dominatia unei Fiinte inteligente si puternice.
Max Planck: Punctul esential este ca lumea senzatiilor nu este singura lume a carei existenta o putem concepe, ci mai exista si o alta lume. Cu siguranta, aceasta lume nu ne este direct accesibila, dar existenta ei ne este indicata în repetate rânduri, cu o claritate care obliga, nu numai de viata practica, ci si de munca stiintifica.
Einstein: Oricine este serios implicat în cautarea stiintei se convinge ca exista un Spirit, o Inteligenta Superioara, care apare evident în legile universului, un Spirit mult superior celui al omului si unul în fata caruia noi, cu puterile modeste, trebuie sa ne simtim umili. În aceasta consta slabiciunea pozitivistilor si a ateilor, care se simt mândri de convingerea lor ca au reusit sa dezbare lumea nu numai de zei, ci si de miracole. Frumusetea acestui lucru este ca trebuie sa ne multumim cu recunoasterea miracolelor dincolo de care nu exista cale de iesire.
Einstein: Doresc sa stiu cum a creat Dumnezeu lumea. Nu ma intereseaza un fenomen sau altul, spectrul unui element sau al altuia. Doresc sa cunosc gândurile lui, restul sunt amanante.
Carl Gustav Jung (dupa ce a trait o experienta extra-corporala): Ceea ce se întâmpla dupa moarte este atât de minunat, încât imaginatia si simturile noastre nu sunt suficiente pentru a ne forma macar o idee aproximativa.
La 17.12.1273, Toma de Aquino a avut o viziune care l-a determinat sa rosteasca aceste cuvinte: "Mi s-au dezvaluit asemenea lucruri, încât tot ceea ce am scris mi se pare ca nu valoreaza nimic". El nu a mai pronuntat si nu a mai scris niciodata nici un cuvânt, si a murit dupa trei luni, la 7.03.1274, în drum spre Roma.

vineri, 27 octombrie 2006

Pecunia non olet

         Imparatul roman Vespasian, gasind vistieria goala, dupa domnia lui Nero si a urmasilor acestuia, nu s-a dat in laturi de la nici un mijloc pentru a strange bani. Printre taxele pe care le-a pus, a fost si una asupra closetelor publice.
         Intr-o zi, fiul sau Titus (viitorul imparat) i-a spus ca poporul rade si barfeste, fiindca se scot bani dintr-o asemenea sursa. Vespasian i-a pus o moneda sub nas, zicandu-i: "Non Olet" (Nu miroase)

 

duminică, 8 octombrie 2006

Fericirea

         Există o piramidă a necesităţilor umane. Pe măsură ce o treaptă e satisfăcută individul va face tot posibilul să o satisfacă şi pe următoarea. De exemplu: să luăm un om (bun) şi să-l punem într-o pădure cu animale sălbatice unde nu poate nici să facă un pas fără să stea cu teama că va fi atacat. Dacă l-am întreba ce l-ar face fericit ar zice să ştie că e în siguranţă. Dacă facem ca toate pericolele pentru el să dispară şi îl întrebăm dacă e fericit o să zică că da. Dacă îl mai întrebăm peste o săptămână ce l-ar face fericit ar zice că ar fi fericit dacă ar avea o sursă sigură de hrana. Îi dăm şi hrana, iar e fericit, mai trece o săptămâna iar îl întrebăm, o să vrea şi o casă confortabilă, i-o dăm şi pe asta, peste o săptămână o să vrea şi o prietenă şi aşa mai departe.
         Deci vedeţi voi, aşa cum spunea şi Eminescu în Glossa fericirea e ceva trecător şi nu e bine să ne implicăm prea tare în starea asta emoţională pentru că ceea ce ne face fericit acum poate să devină ceva cotidian peste un timp şi nu te mai face fericit, dar în momentul în care pierzi acel lucru îţi dai seama ce bine era când îl aveai (de exemplu: după ce ajunge o persoană importantă cu vilă, maşină, soţie care-l iubeşte etc. să-l luăm din nou şi să-l băgăm în pădure şi să-i dăm posibilitatea să-şi păstreze un singur lucru. Cu siguranţă va alege să fie din nou în siguranţă.
        Să facem un exerciţiu de imaginaţie, gândeşte-te cum te-ai simţi dacă în acest moment ai pierde absolut tot ce ai. Apoi, peste câteva clipe, ai primi înapoi ce ai avut. Ai fi fericit ?  

sâmbătă, 30 septembrie 2006

Omul recent - de Horia Roman Patapievici

Oamenii de azi sunt cei mai bine hraniti, cei mai prosperi, cei mai liberi (sub raportul deplasarii in spatiu) pe care i-a cunoscut umanitatea. In acelasi timp, sunt oamenii cei mai slabi de inger, cei mai dependenti de confort si de consum, cei mai aserviti bunului plac al liberului arbitru, cei mai putin autonomi in judecatile lor, cei mai gregari (fata de Stat), pe care i-a cunoscut vreodata umanitatea. Intotdeauna s-a spus despre ei ca sunt noi, ca sunt innoiti. Cantariti, sunt insa prea lejeri. Evaluati, sunt de tot greoi. Constatarea mea este ca oamenii pe care ii produce intr-un ritm industrial modernitatea, care si-a iesit din propria ne-masura, nu sunt cu adevarat nici noi, nici innoiti: sunt, asemeni conservelor cu data de expirare pe eticheta, doar recenti... Omul recent este omul care, oricat timp ar trece peste el si oricata vreme l-ar slefui, tot rudimentar ramane. Pentru ca acest tip uman nu se mai poate sprijini pe existenta vreunui suflet, nici al lui si nici al lumii, el nu mai are resursele de a intemeia nici traditii si nici macar datini. (...) De ce? Pentru ca si-a pierdut existenta.

sâmbătă, 23 septembrie 2006

Manifest

pentru că atunci când nu ştiu cum să conducă, distrug
pentru că neînţelegând responsabilitatea, râd
pentru că râzând iresponsabil, jignesc
pentru că seamănă haosul spre propria hlizeală
pentru că îşi închipuie că sunt singuri
pentru că nu ştiu să rămână acolo unde se simt bine
pentru că nu ştiu să rămână cu cine se simt bine
pentru că îşi închipuie că pot transforma
pentru că îşi închipuie că pot educa
pentru că inteligenţa nu e de ajuns
 

joi, 21 septembrie 2006

Timpul, si totusi...ce este timpul ?

          Daca cineva ne intreaba ce este TIMPUL, toti ne gandim (aproape automat) ca putem sa-l definim in cateva cuvinte, poate chiar vom considera asta drept o chestiune banala Si totusi...
          Care este adevarata natura a timpului: este o dimensiune asa cum sustin fizicienii, este o perceptie extrasenzoriala a unui factor extern de catre creierul uman asa cum cred psihologii, este o iluzie asa cum pretind unele religii, este o notiune asa cum zic filozofii, exista sau totul este doar un vis virtual din care doar putini se pot trezi ?
          Sunt sigur ca cel putin o data in viata (poate chiar fara sa vreti) v-ati pus aceasta intrebare metafizica si ati meditat indelung asupra raspunsului; si poate cateodata ati considerat ca ati impins dincolo de maximum limitele rationalului incercand sa gasiti raspunsul, de aceea poate pare greu de explicat in cuvinte experienta avuta. Si totusi...
          Sa nu uitam ca oameni ca Einstein au pus la indoiala opinia generala asupra timpului si au avut dreptate (cel putin pentru moment), insa poate nici asta nu-i raspunsul definitiv...
          Putem incerca sa exploram acest subiect! Chiar daca n-o sa dezlegam tainele lumii si ale universului, macar mai trece timpul...

marți, 19 septembrie 2006

Despre viata - Part III

E posibil sa uitam cat de vii suntem. Putem deveni obositi si fara continut, doar existand, in loc sa traim cu adevarat. Avem nevoie sa ne reamintim care e scopul vietii si sa facem din asta un obicei. Sa gasim in noi acele colturi care sar de bucurie, si sa facem lucruri care scot ce e mai bun din noi, ce e mai viu.

 

Despre viata - part II

Stiu asta acum. Fiecare om e gata sa isi dea viata pt ceea ce crede. Cateodata oamenii cred putin sau deloc, totusi sunt gata sa isi dea viata pt putin sau chiar pt nimic. O viata e tot ce avem si o traim asa cum credem de cuvinta. Iar apoi dispare. Dar sa sacrifici ceea ce esti si sa traiesti, fara sa crezi in nimic, asta e mai groaznic decat moartea.

 

Despre viata

As prefera, mai degraba sa fiu cenusa decat praf. As prefera, mai degraba ca scanteia mea sa se stinga intr-o explozie sclipitoare decat sa se consume incet in jar. As prefera, mai degraba sa fiu un meteorit cu fiecare atom al meu stralucind magnific, decat sa fiu o planeta vesnica si adormita. Scopul omului e sa traiasca, nu sa existe. Imi voi folosi timpul.