duminică, 18 octombrie 2009

Intelectualism moral

Conform acestei teorii, este suficient sa stii ceea ce este binele pentru a-l realiza si este suficient sa sti ce este raul pentru a nu-l face. Asadar, daca oamenii fac rau, aceasta se datoreaza ignorantei, pentru ca, de fapt, nu stim ce facem.
Bineinteles ca nu trebuie sa confundam ceea ce crede si gandeste un individ cu declaratiile pe care le face in legatura cu gandurile si credintele sale, intrucat una este ceea ce spune cineva ca crede si gandeste si alta este ceea ce gandeste si crede cu adevarat. Cel care spune ca doreste binele aproapelui, dar prin faptele sale dovedeste contrariul, o face pentru ca nu doreste acest lucru cu adevarat.
Prin urmare, constatand prapastia care desparte credintele noastre de aplicarea lor in practica, ar trebui, poate sa tragem concluzia ca prapastia adevarata este aceea dintre ceea ce pretindem ca credem si ceea ce credem cu adevarat.
In sfarsit, oricum ar fi, fapt este ca ideile despre morala ne sunt de prea putin folos daca ele nu au urmari de ordin practic asupra actiunilor noastre. De aceea este de inteles reactia lui Mark Twain atunci cand un industrias, facand caz de idealurile sale inalte, i-a marturisit ca avea ferma intentie de a face un pelerinaj in Tara Sfanta si a se sui pe muntele Sinai pentru a citi cu voce tare cele zece porunci. Ascultand toate acestea, Mark Twain i-a replicat "Dar de ce nu ramaneti mai degraba aici pentru a le pune in aplicare?"

miercuri, 7 octombrie 2009

Povestire

In secolul XIX, in Anglia, un mic nobil pe nume Sir John din Hadersfield, s-a imbogatit pe neasteptate, iar aceasta l-a adus imediat la o ambitie: sa cumpere el tot oraselul acela, sa fie totul al lui. Zis si facut, a cumparat casa dupa casa, pana cand a ajuns intr-un impas, a dat peste un batran care nici in ruptul capului nu a vrut sa-si vanda casuta. Toate, absolut toate, erau proprietatea lui Sir John, numai casuta batranului nu si pace! A incercat in fel si chip, a trimis emisari, i-a oferit sume fabuloase. "Domnule eu am ambitia sa pot spune ca tot orasul acesta este al meu. Hai fa-mi hatarul acesta; te platesc imparateste!" Cand i-a oferit cea mai mare suma de bani, batranul i-a trimis la plimbare pe agentii bogatasului, spunandu-le: "Oricat mi-ar oferi, eu nu-i vand casa". Cand erau oamenii la o anumita distanta, batranul foarte glumet le-a strigat din urma: "Spuneti-i lui Sir John ca acum orasul Hadersfield are doi stapani: pe Sir John si pe mine".

vineri, 2 octombrie 2009

Crestini de duminica

"Oamenii L-au inchis pe Dumnezeu in Biserici ca sa fie ei mai liberi intr-o lume in care sa traiasca dupa capul lor".

(Nicolae Iorga)

sâmbătă, 26 septembrie 2009

Husarul - Arturo Perez-Reverte


Primul roman al lui Perez-Reverte il are ca protagonist pe Frederic Gluntz, sublocotenent in rindul trupelor napoleoniene care invadeaza Spania. Proaspat iesit de pe bancile scolii, Frederic este animat de idealuri nobile si de setea de glorie, dorindu-si cu ardoare sa intre in lupta pentru a fi remarcat de tovarasii de regiment si de superiorii sai. Curind insa visele sale eroice se spulbera: tinarul ofiter trebuie sa infrunte razboiul real, complet diferit de cel pe care si-l inchipuise, si niste dusmani nevazuti – propriile slabiciuni si temeri. Mai mult decit o poveste de razboi, Husarul este o meditatie profunda asupra conditiei omului pus in situatii-limita.

„O splendida naratiune despre demitizarea razboiului si moartea eroismului, in plina epoca napoleoniana.” (Rafael Conte)

joi, 24 septembrie 2009

Nimic nou pe frontul de vest

"Aceasta poveste nu e o acuzatie sau o marturisire, si in nici un caz nu e o aventura, pentru ca moartea nu e o aventura pentru cei care stau fata in fata cu ea. Pur si simplu voi incerca sa vorbesc despre o generatie de oameni care, chiar daca poate au scapat de proiectile, au fost distrusi de razboi... "

"Cand va fi urmatorul razboi, lasa-i pe toti Kaiserii, presedintii, generalii si diplomatii sa mearga pe un camp mare si sa se lupte mai intai intre ei"

"Inca crezi ca e frumos sa mori pentu tara? Primul bombardament ne-a invatat mai bine. Cand e vorba de murit pentru tara ta, e mai bine sa nu mori deloc."

"Eu si Imparatul, amandoi luptam. Sigura diferenta e ca Imparatul, nu e aici."



(Erich Maria Remarque)

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Gandul zilei

As alege mai degraba un graunte de credinta decat toata neincrederea oamenilor de stiinta.

sâmbătă, 15 august 2009

Elucubratiile lui Groucho Marx

  • Intr-o dimineata am impuscat un elefant in pijamale. Cum a ajuns in pijamalele mele nu imi dau seama.
  • Am aici cea mai buna polita de asigurari in cazul accidentelor. Daca iti pierzi un picior, te vom ajuta sa il gasesti.
  • Omul asta ori a murit ori mie mi-a stat ceasul.
  • Am avut o dupa-masa perfecta. Dar nu astazi!
  • Inteligenta militara e o contradictie in termeni!
  • In afara cainelui, cartea e cel mai bun prieten al omului. Inauntrul cainelui e prea intuneric ca sa citesti!
  • Astea sunt principile mele... iar daca nu iti plac mai am si altele.
  • Inainte sa vorbesc, am ceva important sa spun.
  • Nu doresc sa apartin unul club care accepta ca membrii o persoana ca mine.
  • Trebuie sa recunosc, m-am nascut la o varsta destul de frageda.
  • Am creierul unui copil de 4 ani. Banuiesc ca a fost bucuros sa scape de el.
  • Casatoreste-te cu mine si nu ma voi mai uita niciodata la un alt cal.
  • Data viitoare cand te vad adu-mi aminte sa nu vorbesc cu tine.
  • Nici un om nu pleaca inaintea timpului sau, decat atunci cand seful pleaca mai repede.
  • O pisica neagra care trece prin fata ta semnifica faptul ca animalul se duce undeva.
  • Pana si un copil de 5 ani ar putea intelege lucrul asta. Trimite pe cineva sa gaseasca un copil de 5 ani!

sâmbătă, 8 august 2009

Existentialism

DEX
Existentialismul este o filozofie care nu e interesata atat de mult in explicarea universului, cat e de preocupata in explicarea existentei umane.

Studiind existenta sau modul de a fi al omului, s-a ajuns la o descoperire foarte importanta, si anume la aceea ca omul este confruntat in fiecare clipa cu situatii in care trebuie sa aleaga. Aceasta duce implicit la necesitatea unei decizii. Si existentialistii merg mai departe si spun ca orice decizie poate ori sa ne "faca", ori sa ne "strice", in functie de corectitudinea sau incorectitudinea deciziei respective. Si oare practic nu este asa?
Dupa ce ai ales sa comiti o josnicie, nu-i asa ca te simti mai mic? in tine s-a stirbit ceva: personalitatea ta este micsorata, este diminuata. Daca dimpotriva, ai rezistat tentatiei si ai luat o decizie buna, daca in loc de ceva ticalos, ai facut un lucru nobil, simti ca ai crescut, se adauga ceva la fiinta ta, esti mai mare decat inainte.
Deci ceea ce ne-au adus existentialistii secolului al XX-lea ca o explicare a fiintarii noastre in lume, este faptul permanentelor situatii in care trebuie sa alegem intre o posibilitate sau alta. Faptul ca deciziile noastre actioneaza asupra noastra, inseamna ca ele pot sa contribuie - si contribuie de altfel - fie la cresterea noastra, fie la micsorarea noastra; ele ori ajuta caracterului nostru, ori il strica.
Alegeti bine!

vineri, 7 august 2009

Integritate

Nu poti invinge nedreptatea cu mai multa nedreptate.
(Walter Pidgeon)

duminică, 2 august 2009

Gandul zilei

Bârfa e radioul Diavolului.

sâmbătă, 13 iunie 2009

Ce inseamna Libertate ?

Libertate inseamna a-ti gasi locul pentru care ai fost creat. Locomotiva, de exemplu, a fost construita pentru a rula pe sine. Pune-o intr-o aratura si ea isi va pierde libertatea; cand a sarit de pe sine, ea si-a pierdut libertatea si si-a gasit distrugerea. Libertatea ei exista atata vreme cat este in mediul pentru care a fost construita.
Copacul care ajunge sa fie smuls de furtuna si zboara prin vazduh, nu si-a gasit libertatea cand a scapat de inclestarea radacinilor bine infipte in pamant, ci el si-a aflat moartea. Libertatea lui era tocmai faptul de a avea radacinile acolo, in pamant, radacini care il tineau incatusat.
Libertatea inseamna a-ti gasi locul pentru care ai fost creat, altfel esti doar un sclav care se indreapta spre moarte.

miercuri, 10 iunie 2009

Masters of war

"Let me ask you one question
Is your money that good
Will it buy you forgiveness
Do you think that it could
I think you will find
When your death takes its toll
All the money you made
Will never buy back your soul"

(Bob Dylan - cântăreţ, compozitor, muzician şi poet american)

vineri, 5 iunie 2009

Stiinta, filozofie si religie

Exista trei domenii ale vietii intelectuale si spirituale pe care obisnuiesc sa le studiez: stiinta, filozofia si religia. Corespunzator acestora, exista trei moduri sau trei tipuri de cunoastere: cunoastere stiintifica, cunoastere filozofica si cunoastere religioasa. Altfel spus, sunt trei moduri de a ajunge la cunoastere, sau, mai clar, trei instrumente de conoastere: instrumentul stiintei, instrumentul filozofiei si instrumentul religiei. Sa le luam pe rand.
Instrumentele cunoasterii stiitifice sunt simturile. Stiinta masoara si cantareste, stiinta observa, studiaza si analizeaza; instrumentele ei sunt simturile si mijloacele de masurare. Stiinta descrie ceea ce vede si ceea ce masoara. Stiinta nu poate depasi aceste limite de cunoastere ca sa patrunda, de exemplu, in domeniul descrierii valorilor. Stiinta nu-ti poate spune ce e frumosul sau ce este binele ori alte componente ale lumii valorilor. Mai mult, ea nu poate spune de ce exista lumea, cum exista ea in sensul de a da o motivatie suprema, pentru ca ea, daca isi respecta limitele, doar va descrie ceea ce vede si ceea ce masoara.
Mai departe, filozofia este aceea care se ocupa cu valorile si scopurile; ea este aceea care cauta sa patrunda in natura lucrurilor si sa explice originea acestora. Instrumentul de cunoastere al filozofiei este ratiunea. Filozofia nu masoara si nu cantareste, ci ea pleaca de la datele stiintei si merge mai departe sa discute problemele valorilor, problema "de ce"-urilor, a aplicatiilor ultime si problema scopurilor ultime. Dar in toate acestea, singurul ei instrument este ratiunea.
Exista al treilea fel de cunoastere, cunoasterea religioasa, care si ea isi are instrumentul ei de lucru. Instrumentul cunoasterii religioase este credinta. Noi ne insusim aceasta cunoastere, deoarece prin simturi si ratiune nu o putem percepe. Cineva "din afara", pe care prin stiinta si prin filozofie nu-L putem ajunge, Cineva de dincolo de limitele de investigatie ale acestor doua moduri de cunoastere ia initiativa sa ne reveleze, sa ne descopere anumite cunostinte despre Sine, despre Univers, despre originea si destinul nostru. Asadar, cunoasterea religioasa, actiunea de intelegere a Fiintei supreme are ca instrument de lucru, credinta, care e absolut necesara pentru a autentifica ceea ce s-a comunicat prin revelatie.
Daca reusim sa patrundem notiunile acestea, am patruns bazele gandirii.

miercuri, 3 iunie 2009

Caracterul

"Caracterul se formeaza in confruntarea cu greutatile, cu dificultatile. Formarea caracterului inseamna sa ne lovim de nedreptati, ca ele sa starneasca in noi tot mai mult dorul de dreptate. Caracter inseamna sa ne ciocnim de rautate, ca sa stimuleze in noi reactii de bunatate. Daca nu ar fi pericole in viata noastra nu s-ar dezvolta in noi curajul. Daca n-ar exista langa noi oameni cu mari necazuri, noi nu am avea pentru cine sa ne sacrificam."


(Iosif Ton)

joi, 28 mai 2009

Fructele Maniei - John Steinbeck

In detalii extrem de emotionante, John Steinbeck suprinde destinele unor oameni obisnuiti, care lupta din rasputeri sa-si pastreze demnitatea in fata unei crize sociale si economice acute.
Nevoita sa-si paraseasca ferma din Oklahoma, familia Joad se alatura altor mii de emigranti si visurilor acestora de a deveni proprietarii unei bucati de pamant in California. Numai ca zilele si noptile petrecute pe drum duc la crearea unei noi societati, guvernata de reguli nescrise, de lidei alesi, de ura, violenta si, uneori, de conflicte sangeroase.
Portret al disputei amare intre cei puternici si cei slabi, "Fructele maniei" ramane un punct de reper pentru acel gen de literatura americana care reda ororile Marii Depresii, prin felul cum sondeaza esenta notiunilor de egalitate si dreptate in America.

"Ruina atarna deasupra tarii ca o cumplita napasta... In ochii flamanzilor se vede cum creste mania. In sufletele oamenilor, fructele maniei se implinesc si cresc in greutate, se coc in asteptarea culesului ce va sa vie."