miercuri, 29 octombrie 2008

Sonet CXIII - William Shakespeare

Cînd pleci, se-afunda-n suflet ochii mei,
Ei care calauza vietii sînt,
Pe jumatate orbi, ei n-au temei,
Par a vedea , dar vazul li s-a frînt.
Si inimii-ngrijate nu-i mai zic
De pasari , flori si iarba, nu retin
Si nu-si mai leaga vazul de nimic ,
Lasînd de toate sufletu-mi strain.
De vede ochi mîngîietori sau crunti,
Spre fete dulci sau hîde de-ar cata,
De vede zi sau noapte, mari sau munti,
Corb sau hulub, le da faptura ta.
Mi-i prea orbita inima de dor,
De-si pierd si ochii mei credinta lor .

2 comentarii:

  1. sonetele sunt superbe iar de piese nici nu mai vorbesc. Negutatorul din Venetia imi place cel mai mult, monologul lui Shylock e textul meu preferat din Shakespeare, dar il am doar in limba engleza si nu ma incumet sa il traduc, s-ar putea totusi sa il postez asa.

    RăspundețiȘtergere